Dacă aşa se comporta Geoană în calitate de pierzător jalnic în 2009, cam ce-ar fi făcut dacă ajungea preşedinte? Puneam această întrebare cu câteva zile în urmă cititorilor Gândului. Acum ea chiar îmi dă fiori.” Al doilea om în stat”, cum se tot pomeneşte pe sine M.Geoană, se dovedeşte a fi ultimul om în stat şi cea mai mare lichea politică din ultimele două decenii.
…………………………………………………………………………………………………………………………
“Băiatul fin ” născut dintre “tovarăşi”, mit al politicii post’ 89, a dat un cap în gura civilizaţiei politice din România demn de Vanghelie sau Mazăre.
Băiatul fin – editorial de Cristian Tudor Popescu
De vreo câteva ore mă gândesc ce să le transmit celor 5.2 milioane de votanți care l-au înscăunat pe Mircea „le Prostănac” Geoană ca Președinte al Tării Românești timp de câteva ore în urmă cu 2 ani. A fost un proces îndelungat și dureros, dar cred că am găsit.
Așadar, iubiți revoluționari, partizani, membrii ai mișcării violet…CLICK!
Trebuie să vă simteți destul de proști acum, nu?
NEEEEEXT!
sursă foto thumbnail: www.sutu.ro
[...] cuvinte, D-petre, Danutz, adriank, mnealui, pedagog, reclame-tv, tudor, umograf, vlad, [...]
ce pacat pe capul nostru sa avem astfel de specimene in fruntea tarii?!