Sharingul este una dintre activit膬牛ile cheie ale minunatului secol XXI.
Egoismul este poate cea mai blamat膬, 艧i totu艧i r膬sp芒ndit膬 dintre atitudini.
Dup膬 at芒tea zile lips膬, adev膬rul este c膬 puteam s膬 vin 艧i eu cu un text mai 卯nchegat care s膬 nu v膬 pun膬 creierii pe moa牛e, 卯ns膬 traducerea este c芒t se poate de simpl膬: nu mai vreau s膬 share-uiesc. Nu cu toat膬 lumea. Motiv pentru care acest jurnal intr膬 卯ntr-un hiatus pe perioad膬 nedeterminat膬. Voi reveni. S膬pt芒m膬na viitoare voi avea parte de prima zi de lucru dup膬 o alt膬 pauz膬 prea lung膬, deci poate voi avea ceva de 卯mp膬rt膬艧it atunci. Dar dac膬 nu, s膬 nu v膬 sup膬ra牛i.
Deci…
Dac膬 v膬 spun c膬 mi-au trebuit 3 nop牛i (卯ntre timp s-au f膬cut 5) ca s膬 m膬 hot膬r膬sc dac膬 s膬 public au ba m芒zg芒litura asta de mai sus, m膬 crede牛i? True story. S膬pt膬m芒na trecut膬 am lipsit complet din on-line, nu doar din blogosfer膬. N-ar fi prima oar膬, doar c膬, luni seara, 卯n timp ce-mi storceam creierii s膬 n膬scocesc o alta re-re-re-revenire, am fost u艧or, dar intens cuprins de o pl膬cut膬 c膬ldur膬, 艧i nu, nu m-am pi艧at pe mine. Era c膬ldura emanat膬 de sentimentul pe care eufemistic 卯l voi numi fachit. Fac z膬 blog, fac z膬 blogosfer膬, fac all z膬 ore petrecute at芒t 卯n fa牛a monitorului, c芒t 艧i 卯n spatele lui 卯ncerc芒nd s膬-mi dau seama care dintre miile de idei ce m膬 n膬p膬desc merit膬 s膬 le transpun 卯ntr-un “articol”. Drept urmare: vezi mai sus.
Doar c膬 eu m膬 consider un tip cerebral 艧i cump膬tat 艧i 卯ncerc s膬 renun牛 la spontaneitatea ce m膬 caracteriza odat膬 卯n favoarea unei duble analize a…tot. Motiv pentru care m-am transformat 卯ntr-un anost. P芒n膬 la urm膬, datorit膬 acestei exagerate mentalit膬牛i, am ales s膬-mi am芒n (aparent) treptata dispari牛ie din blogosfer膬. Poate luni a fost doar o stare, poate a fost muzica de vin膬, dac膬 spun c膬 vreau s膬 iau o pauz膬 prelungit膬 艧i a doua zi mi se scoal膬 degetele c膬 vor s膬 scrie? E joi diminea牛a 艧i 3.36 m-am g芒ndit c膬 ar fi o or膬 bun膬 s膬 termin ce am 卯nceput. M-am r膬zg芒ndit? Nu. 脦n continuare nu am idee despre ce vreau s膬 scriu. Sau dac膬 vreau s膬-mi mai 卯mp膬rt膬艧esc g芒ndurile, revela牛iile 艧i descoperirile nu cu voi 5 care 艧tiu c膬 nu ave牛i nevoie de dic牛ionar pentru a-mi traduce elucubra牛iile, ci cu restul lumii care ajunge aici pentru c膬 a tastat un keyword 卯n google. Deci, nu m-am r膬zg芒ndit. Dar m膬 voi ag膬牛a 卯n continuare de scris, 卯n principiu pentru c膬 卯mi place s-o fac 艧i, indubitabil, pentru c膬 卯mi place s膬 m膬 艧tiu citit.
脦n speran牛a reintersect膬rii drumurilor cu muza mea vor ap膬rea 卯ns膬 ni艧te schimb膬ri, majore a艧 zice eu:
1. 脦n primul r芒nd, 卯mi voi schimba tema. Undeva 卯n urm膬toarea lun膬. Din moment ce de s膬pt膬m芒na viitoare 卯mi voi permite, l-am angajat pe cel mai bun designer din c芒牛i am bunghit eu p芒n膬 卯n prezent s膬 se ocupe de acest aspect. Evident, Filip. Ce pot s膬 v膬 spun despre viitoare tem膬, este c膬 va fi simpl膬. De fapt, va fi at芒t de simpl膬 卯nc芒t face trecerea la punctul 2.
2. Voi renun牛a 卯n totalitate 艧i f膬r膬 excep牛ii la blogroll, linkuri utile, bannere 艧.a.m.d. 脦mi doresc s膬 nu-mi fie luat膬 卯n nume de r膬u aceast膬 decizie, absolut to牛i cei pe care 卯i citesc sunt b膬ga牛i 卯n Google Reader 艧i voi continua s-o fac cu aceea艧i pl膬cere 艧i consecven牛膬 ca 艧i p芒n膬 acum. Mai multe despre aceast膬 hot膬r芒re, 卯n articolul viitor.
3. Am 卯ncheiat cu campaniile de promovare 艧i advertoriale pentru hemoroizi, pastile de sl膬bit sau imprimante. Nu spun c膬 banii n-au venit sau c膬 nu sunt recunosc膬tor pentru ace艧tia, dar mi-au furat ochii 艧i mintea 艧i m-au 卯ndep膬rtat de esen牛a scrierii. Voi continua s膬 particip la concursuri ce presupun crea牛ii originale. De acum 卯n colo, tot ce voi promova o voi face din suflet, cu maxim膬 sinceritate 艧i f膬r膬 s膬 primesc vreun favor material 卯n schimb.
4. Am 卯ncheiat 艧i cu compromisurile. 脦mi voi scrie p膬rerile nealterate, f膬r膬 team膬 c膬 vreun grup social, vreo etnie, vreo na牛ionalitate sau personalitate vor fi jignite. (Este vineri, ora 21.40). Motivul pentru care, 卯n ultimele luni, mi-a luat at芒t de mult timp ca s膬 scriu ceva este pentru c膬 stau s膬 analizez 艧i reanalizez fiecare fraz膬, fiecare cuv芒nt, cum sunt a艧ezate, practic r膬t膬cind 卯n 艧tiin牛a scrisului. 艦i c芒nd 卯n sf芒r艧it 卯mi reg膬sesc zenu’-n text, pac! apare o umbr膬 de remarc膬 ce poate s膬 cad膬 greu la stomac fie 牛iganilor, fie ungurilor, fie idio牛ilor 艧i idioatelor ilitera牛i/te cu v芒rste cuprinse 卯ntre 16 艧i 70 de ani. 艦i modific. Pentru c膬 to牛i 卯mi sunt prieteni, iar dac膬 eu am obrazul sub牛ire, karma m膬 va r膬spl膬ti. OY, da’ de c芒nd c膬cat sunt eu prieten cu toat膬 lumea? De c芒nd am eu impresia c膬 dac膬 voi fi Nice Guy Eddie (movie reference) via牛a-mi va fi mai colorat膬 ca un dublu curcubeu? Nu r膬spunde牛i, asta a fost retoric膬.
Probabil vor mai fi schimb膬ri, dar deja e prea mult pentru un singur articol. Ca s膬 vede牛i 卯ns膬 c芒t sunt de serios 卯n privin牛a acestor schimb膬ri, am f膬cut-o deja pe cea mai mare: M-AM TUNS! SCURT! 艦i am scris cu majuscule pentru c膬-mi vine s膬 urlu acest lucru de ieri. S膬 stau 卯n acel scaun 艧i s膬-mi privesc minunatele bucle pr膬bu艧indu-se pe umerii-mi, r膬puse de nenorocitele foarfece, a fost cea mai suprarealist膬 experien牛膬 pe care am tr膬it-o din 2005 c芒nd am reu艧it s膬 bu艧esc dou膬 ma艧ini 卯n ajun de Cr膬ciun (primul 艧i, s膬 dea Domnul, singurul accident major 卯n care am fost implicat). Deci da, sunt tuns, scurt 艧i 卯nc膬 卯n perioad膬 de convalescen牛膬. 艦i aceast膬 dezv膬luire a mea se dovede艧te o 卯ncheiere ideal膬 a prezentului articol (卯mi vine at芒t de greu s膬 numesc asemenea scrieri articole, doar c膬 nici post nu-mi place cum sun膬) pentru c膬 pot s膬 v膬 explic 艧i exemplific ce am vrut s膬 spun cu sharing-ul din 卯nceput. Pentru mine, buclele de care v膬 vorbeam au avut o semnifica牛ie incredibil de mare. Momentul 卯n care am decis s膬-mi las p膬rul lung a fost momentul 卯n care am f膬cut ce am vrut eu, 卯n ciuda “indica牛iilor” multor oameni din jurul meu, cu prec膬dere a p膬rin牛ilor cu care m-am certat la cu牛ite la vremea respectiv膬. Dar pentru voi, pentru majoritatea, e nimic. E p膬r, sunt floci, nu pute牛i empatiza cu mine cel din acest paragraf. Iar acest g芒nd m-a f膬cut s膬-mi doresc s膬 nu mai share-uiesc lucrurile de genul cu toat膬 lumea. 艦i mai e o chestie: am descoperit recent o forma牛ie de indie rock absolut fenomenal膬, ce ruleaz膬 cel mai bine 卯n nop牛ile lungi 艧i abisale. Dar dac膬 postez o melodie de-a lor pe Facebook, exist膬 riscul ca un idiot sau o idioat膬 cu arfe de mare cunosc膬tor/oare 卯n materie de muzic膬 care ascult膬 Ke$ha ca s膬 se relaxeze, s膬 g芒ndeasc膬, nu s膬 spun膬, c膬 nu-i place. 艦i e un risc (certitudine, s膬 fim sinceri) pe care parc膬 n-a艧 vrea s膬 mi-l asum (sunt 艧i eu defect, ce-i drept). 艦i nu vreau s膬 mai aud c膬caturi despre cum c膬 gusturile nu se discut膬. Evident c膬 se discut膬. 脦nsa nu facem asta acum.
Aproape 1300 de cuvinte nu-s pu牛ine, nu?
A艧 putea s膬 bag un citat filosofic fain, nu? Hmmm… am g膬sit.
The fish trap exists because of the fish.聽 Once you’ve gotten the fish you can forget the trap.聽 The rabbit snare exists because of the rabbit.聽 Once you’ve gotten the rabbit, you can forget the snare.聽 Words exist because of meaning.聽 Once you’ve gotten the meaning, you can forget the words.聽 Where can I find a man who has forgotten words so I can talk to him?聽
Chuang Tzu
P.S. Am aflat c膬 Licuriciul Orb, cu care am plecat de la aproximativ aceea艧i linie de Start, zice adio blogosferei. Pentru mine, acest lucru e trist. Doresc pe aceast膬 cale s膬-i urez mult膬 s膬n膬tate, spor 艧i succes 卯n drumul pe care alege s膬 mearg膬 mai departe.
No uite ca ai atacat puternic cu un articol lung. Hehe, si eu m-am angajat. Si e stilul de serviciu pe care mi-l doream: 8h/zi, de luni pana vineri si cu orar fain de tot.
Abia astept sa incep si eu, mai am cateva zile. Tot la fel voi avea si eu program, luni-vineri, 8-16. It’s gonna be a blast. Spor sa ai!
“Dar dac膬 postez o melodie de-a lor pe Facebook, exist膬 riscul ca un idiot sau o idioat膬 cu arfe de mare cunosc膬tor/oare 卯n materie de muzic膬 care ascult膬 Ke$ha ca s膬 se relaxeze, s膬 g芒ndeasc膬, nu s膬 spun膬, c膬 nu-i place.”…si daca nu ii place, ce? Daca ii place sau nu, te incalzeste pe tine cu ceva? Oamenii judeca oricum, nu conteaza cat de bun esti. Spor la munca
Ti-am mai zis, exista anumite melodii care ar trebui universal recunoscute ca fiind bune. Gandul ca exista oameni atat de “orbi”, freaks me out. Si stiu, am recunoscut deja, sunt defect, dar ma tratez. Merci la fel.
toti suntem defecti
…iar recunoasterea e primul pas spre vindecare
[...] cuvintele fug Add a Comment[Author: derscanu Category: media ] Number of View :3Am citit un articol pe un blog, am vrut sa ii comentez dar nu am gasit cuvinetele potrivite, asa ca, … ce sa [...]
Eu nu inteleg o chestie. De ce iti doresti un template simplu facut pe bani? Ma gandeam ca este mai greu sa faci ceva dinamic, 2.0, dar daca iti doresti simplu gasesti o groaza de template-uri.