Asta nu înseamnă că jocurile nu sunt şi o modalitate de relaxare pentru mine, o lume pe care o îmbrăţişez fără a-mi întoarce vreo clipă privirea către realitate. Dar numai pentru câteva ore. Şi numai din confortul proprie-mi camere. Din nefericire (cred), în ultimele luni n-am mai avut timpul necesar pentru a mă dedica unui joc care să-mi permită să mă detaşez, simt că nu mai am resursele necesare transferului în universul paralel, iar dacă le obţin, parcă îmi vine greu să le investesc în direcţia asta. Aşa că am trecut pe jocuri mici, jocuri cărora le lipseşte povestea şi firul narativ şi grafica ameţitoare, dar îmi oferă răgaz de a-mi pune ordine în gânduri, de a trasa câteva planuri şi care totuşi mă ţin lipit de monitor.
Dacă dai un search pe Google cu Play Games Online, Jocuri Online, îţi vine rău la câte rezultate primeşti. Eu am fost un pic mai norocos, în sensul că site-ul pe care îl folosesc pentru doza zilnică de jocuri mi-a fost recomandat. Pe PlayGO.ro am găsit o căruţă de jocuri dintr-o căruţă de categorii care mi-au mâncat o căruţă de timp şi tocat o căruţă de nervi. O să vă dau şi un exemplu. Întâia şi întâia oară am auzit de Bloxorz 3D de la Filip. M-am jucat un pic, mi-am pierdut răbdarea, l-am închis, l-am pierdut. Aşa este când ai timp nelimitat la dispoziţie, preferi să te joci vreo idioţenie ca FIFA sau PES şi începi să suferi de ADHD. Astăzi, nu mă mai grăbesc atât de tare să-mi dedic timpul fotbalului; în schimb, sărind eu din joc în joc la categoria Logice, peste ce dau? V-aţi prins! Bloxorz. Şi să te ţii, tată’le!
Acum, ce poate fi mai frumos decât să te joci şi să şi scoţi o leţcaie sau două din asta? Motiv pentru care PlayGO a organizat un concurs la care particip şi eu cu acest articol, cu premii constând în 50 de oiro şi 10 bannere în sidebar. Pentru mai multe detalii, accesaţi Concurs PlayGO.
Distracţie plăcută!
]]>Dacă aşa se comporta Geoană în calitate de pierzător jalnic în 2009, cam ce-ar fi făcut dacă ajungea preşedinte? Puneam această întrebare cu câteva zile în urmă cititorilor Gândului. Acum ea chiar îmi dă fiori.” Al doilea om în stat”, cum se tot pomeneşte pe sine M.Geoană, se dovedeşte a fi ultimul om în stat şi cea mai mare lichea politică din ultimele două decenii.
…………………………………………………………………………………………………………………………
“Băiatul fin ” născut dintre “tovarăşi”, mit al politicii post’ 89, a dat un cap în gura civilizaţiei politice din România demn de Vanghelie sau Mazăre.
Băiatul fin – editorial de Cristian Tudor Popescu
De vreo câteva ore mă gândesc ce să le transmit celor 5.2 milioane de votanți care l-au înscăunat pe Mircea „le Prostănac” Geoană ca Președinte al Tării Românești timp de câteva ore în urmă cu 2 ani. A fost un proces îndelungat și dureros, dar cred că am găsit.
Așadar, iubiți revoluționari, partizani, membrii ai mișcării violet…CLICK!
Trebuie să vă simteți destul de proști acum, nu?
NEEEEEXT!
sursă foto thumbnail: www.sutu.ro
]]>Îmi pare sincer rău pentru cei care nu știu engleză…și matematică…și dragoste.
The Square Root Of 3
by David Feinberg
I’m sure that I will always be
A lonely number like root three
The three is all that’s good and right,
Why must my three keep out of sight
Beneath the vicious square root sign,
I wish instead I were a nine
For nine could thwart this evil trick,
with just some quick arithmetic
I know I’ll never see the sun, as 1.7321
Such is my reality, a sad irrationality
When hark! What is this I see,
Another square root of a three
As quietly co-waltzing by,
Together now we multiply
To form a number we prefer,
Rejoicing as an integer
We break free from our mortal bonds
With the wave of magic wands
Our square root signs become unglued
Your love for me has been renewed
(as seen on Harold and Kumar Escape from Guantanamo Bay)
]]>Un alt motiv pentru care am renunțat la SuperBlog este săptămâna de concediu ce urmează să mi-o petrec la Bușteni, iar dacă până acum, cu programul meu infernal, nu am reușit să țin pasul, cu siguranță n-o s-o fac acum când o să mă pleoștesc de tot. Pe de altă parte, aș fi sfârșit după 2 luni de activitate să iau doar 100$, nejustificându-se nici timpul și nervii investiți, nici respectul cititorilor mei (de care știu că beneficiez). Drept urmare…succes concurenților rămași în concurs și succes sponsorilor în alegerea superblogger-ului anului 2011.
Noutăți, noutăți…nu prea sunt. Doar că-mi place la serviciu. Și nu sunt ironic. Este un sentiment confortabil să știi că nu te trezești ca putoarea la ora 13 și dai și tu cu aspiratorul și mopul prin casă pentru că te mustră conștiința, pentru ca restul zilei să freci aceeași mentă obosită. Ah…sentimentul de apartenență, ar comenta unii. Bine, bă, deosebiților!
Gata. Cred că ne mai auzim și pe seară. Am chef să scriu. Probabil alimentat de cele 2h 22m rămase până la clopoțelul care-mi anunță intrarea în concediu. În concluzie, let’s get funny.
(Video: Watch this video on the post page)
]]>
Ajung acasă de la serviciu, este ora 16. Soţia nu a venit încă, dar propunerea ei de a ieşi în oraş a doua zi pentru a-mi sărbători noua vârstă, nu prea mă încântă. Eu aş avea alte planuri. Mă schimb de haine în ceva mai lejer şi fără să mă gândesc că ar trebui să-mi potolesc stomacul care chiorăie, mă mut în living. Luminile din duplex se aprind în camera în care păşesc şi se sting în cea din care ies. Tehnologia a evoluat într-un ritm incredibil în ultimii 20 de ani. În living, unui din cei 4 pereţi ai camerei este complet gol, şi pe bună dreptate, pentru că la o simplă comandă vocală, se aprinde instantaneu:
- Bine ai venit acasă, Vlad. Ora este 16:34, data 14 februarie 2031, temperatura camerei: 24 de grade celsius. Televizor sau internet?
- Internet. Accesează bookmark-uri: Borealy.
- Website www.cadouri-originale.ro accesat şi încărcat.
Datorită suportului holografic al site-ului, întreaga cameră se umple instantaneu cu jocul de lumini specific aurorei boreale, devenită un fel de semnătură specifică magazinului Borealy. După epuizarea intro-ului, peste care se poate sări după dorinţă, sunt întâmpinat de o voce umană, caldă, care-mi cere să aleg categoria de produse dorită. Controlul asupra magazinului Borealy se poate face numai vocal, fără să fi nevoit să dai din mâini ca un nebun pentru a selecta ce-ţi place. Totuşi, după selectarea categoriei de cadouri, când eşti asediat de sute de produse, este practic imposibil să rămâi pasiv în fotoliu sau pe canapea. E o invitaţie de la Borealy să te ridici, să te plimbi ca şi cum ai face-o printre rafturile unui magazin normal sau printre paginile unui magazin on-line de acum 20 de ani.
După cum ziceam, vine ziua mea şi de data asta vreau să mă răsfăţ, motiv pentru care:
- Adaugă în coş Luxury Portcard Black Slim by Pal Zileri.
- Adăugat.
- Adaugă în coş Set Sophisticated Class.
- Adăugat.
- Adaugă în coş Set whisky “For les connaisseurs”, vechime 25 de ani.
- Adăugat. Pentru Doamna nu doriţi să comandaţi nimic?
- Offf. Ştii tu ce ştii. Spune-mi.
- În urmă cu două zile a petrecut mai bine de 5 minute analizând acest obiect Geanta seara Versace Metalic Lilac Clutch.
- Sunt convins că aşa a făcut. Adaugă în coş.
- Adăugat.
- Total.
- Doriţi să achitaţi acum sau doriţi să vă fie adăugat în contul deschis de D-voastră?
- Pune-l în cont, îl lichidez spre sfârşitul lunii.
- Doriţi să vă fie livrate în această seară prin serviciul nostru „uber-fast”?
- Nu. Mâine.
- Ora exactă?
- Între 17 şi 22. Surprindeţi-mă! Propria mea petrecere surpriză.
- Foarte bine. Asta va fi tot?
- Deocamdată da.
- În regulă. O seară plăcută vă doresc.
- O seară plăcută şi ţie.
20 de ani mai târziu şi Borealy a reuşit să elimine acel sentiment groaznic de „cartof de canapea” dat de timpul petrecut navigând prin magazinele on-line. Azi eşti implicat, eşti sfătuit, chiar dacă eşti singur acasă, azi procesul este personalizat, azi te simţi bine. Cel puţin, eu ştiu că mă simt.
]]>Da, sunt un mare, mare, maaaare fan al gaming-ului și, aproape literalmente, mi se rupe sufletul când trebuie să mă pun în pat înainte de ora 5 dimineața…cu mult, chiar. Anul trecut, în cadrul Blogwars, un alt concurs major cu ASUS ca sponsor principal, mi-am imaginat cum ar arăta universul gaming-ului condus de 2 produse din seria ROG. Eventual, cu ajutorul unui ASUS K61IC, am reușit să aflu cum arăta Israelul anului 1191 prin ochii lui Altair, cum arată orașul subacvatic creat de Andrew Ryan și cum ar arăta un al treilea război mondial din prisma lui „Soap” MacTavish. Și pot spune că am fost atâtea sute de ore absorbit la propriu de acest univers, încât ‘mnealui a avut parte de câteva hohote de râs sănătoase strecurându-se în spatele meu și făcându-mă să-mi sară mouse-ul din mână.
Gaming-ul însă a făcut niște pași sănătoși din 2010 și până azi, iar GT220M-ul meu nu va putea suporta prea mult tortura
cerințelor venite din partea titlurilor lansate sau în curs de lansare în această toamnă. Din fericire, Universul ROG se extinde cu timpul și este, astfel, gata să ducă sus pe umeri devoratorii de resurse din prezent. Din nefericire, nu aș putea descrie Universul ROG până nu aș pătrunde în el prin intermediul unei plăci video ASUS MATRIX GTX 580 susținută de o placă de bază Rampage III Black Edition. Însă mi-l pot imagina.
Îmi pot imagina cum revelația finală a celor trei epici protagoniști AC, Altair, Ezio și Desmond, va fi dezvăluită într-un perfect joc de imagini cu rezoluție video maximă și FPS-uri neîntrerupte datorită celor 1536MB GDDR5 puși la bătaie de nVidia GeForce GTX 580. Îmi imaginez cu câtă grijă și groază aș păși pe norii perfect conturați de cei până la 48GB RAM DDR3 suportați de Rampage III Black Edition în Bioshock: Infinite. Îmi imaginez cât de întunecat mi-ar fi zborul peste un oraș în care haosul domnește,condus de Catwoman și Two Face în Arkham City. Dacă cei 48GB nu v-au impresionat, ce ziceți de abilitatea plăcii de bază anterior menționată de a duce în cârcă 3 plăci video legate prin SLI + tehnologie CrossFireX? Sau de cele 15 porturi USB (4 USB 3.0 și 11 USB 2.0)? Îmi imaginez cum mi-ar bubui creierul cu o pereche de căști ASUS NC1 conectate la placa de sunet SupremeFX X-Fi 2 cu tehnologie EAX® Advanced™ HD 5.0 și X-Fi® Xtreme Fidelity™ și gloanțele Căpitanului John Price vâjâindu-mi pe la urechi. Sau câte ore în serie m-aș putea juca fără să-mi fac griji că o să-mi trosnească placa video datorită celor două ventilatoare de răcire în dreptul cărora m-aș putea pune și eu după o misiune asiduă.
Dar cel mai important aspect, îmi imaginez câți ani la rând aș putea merge cu ASUS MATRIX GTX580 și cu Rampage III Black Edition în condițiile în care nivelul maxim de overclocking atinge cote incredibile.
Dacă ești gamer, dacă știi și îți place să te lași dus de val, să te desprinzi de pe mama Terra și să mergi într-o altă lume, produsele din gama ROG, plăci de bază, plăci video sau notebook-uri, sunt cheia către un univers practic mărginit doar de insiprația creatorilor de jocuri.
Eu știu, nu că vreau, dar că am nevoie de o transpunere în acest univers…și ocazional să împușc câteva sute de priznoci.
(Video: Watch this video on the post page)
Articol participant la etapa nr. 6 din SuperBlog 2011
]]>„Stimați colegi și cercetători, nu știu dacă mă auziți, eu cu siguranță nu vă pot auzi pe voi. Însă spre beneficiul proiectului nostru, cât și pentru cel al poporului care se va bucura de tehnologia adusă de mine, voi continua să înregistrez. Mă aflu chiar în laboratorul nostru, însă din ce-mi arată mașina, anul este 2111. Sunt singur, presupun că este weekend. Din fericire, nu trebuie să plec în căutarea unui calculator deoarece, ca și acum 100 de ani, laboratorul nostru este la fel de bine echipat. Ok, am ales unul. Din punct de vedere estetic, carcasa nu pare a se fi schimbat prea mult. Observ o multitudine de guri de aerisire ceea ce indică multiple ventilatoare deci, evident, „o furtună de pucioasă” sub capotă.
……………………………………………………………………………………………………(5 minute mai târziu)
Am încercat să ridic unitatea, însă este practic imposibil de urnit. Nu-mi rămâne decât să încerc să-l pornesc. Dacă aș găsi și vreun buton… Îmi pare rău, nu-mi dau seama de unde. Ignorați ce-am spus. Calculatorul se pornește prin amprentă vocală, repet, prin amprentă vocală. Se pare că acesta aparține Dl-ului Octavian Jeles, Jr., cel mai probabil fiul directorului nostru. Din fericire, nu a fost complet securizat și n-o să am nevoie de dumnealui personal pentru accesarea interfaței.
Logo-ul sistemului de operare este un măr, parcă, aruncat printr-un geam, iar sub el e trecut iWindows. Sună incredibil,
dar cred că Microsoft se află în parteneriat cu Apple. OS-ul a pornit oferindu-mi 2 posibilități de afișare: 2D și 3D. O să aleg 3D. Sfinte Sisoie!!! S-a umplut întreaga cameră cu holograme. Este superb! Selectările, mutările, copierile, totul, practic iWindows se manevrează ca și cum ai dirija o orchestră din orice colț al camerei te-ai afla.
Încerc să ajung la specificațiile tehnice. Aha! Procesorul este un Intel Phenom X (din câte îmi dau seama, vorbim de o altă colaborare extraordinară între Intel si AMD), 32GB RAM DDR X, un SSD de 1TB, 2 x HDD-uri de 160TB (Dumnezeule, cum au făcut asta?) și 4 plăci video nVidia așezate în SLI. Dacă nu mă înșeală privirea, sunt nVidia GTX 2K de 2GB VRAM fiecare. Nu-mi ajung două mâini pentru a accesa tot ce-mi doresc, iar aplicațiile se încarcă mai repede decât îmi pot muta privirea. Parcă mă aflu în mijlocul unui sistem solar.
Hopa! Dispozitivul nostru a prins viață. Cred că încearcă să-mi spună că e timpul să plec. Dar…n-am văzut de ajuns. Din păcate, nu pot rămâne să încerc noua adiție la seria Assassin’s Creed. Colegii mei de la Oktal trebuie să mă aștepte cu sufletul la gură.”
Am urcat în mașină și am dispărut. Problema este că deși mi-am făcut (re)apariția în 2011…nu mă așteaptă nimeni. Am nimerit bine?
Alo?
Acest articol este participant la etapa cu nr. 5 din cadrul SuperBlog 2011
]]>Dacă ar fi să „aterizeze” la noi, cel mai probabil, Topi ar face-o la București. Cum amândoi suntem sătui până-n gât de trenuri, cea mai bună soluție pentru o călătorie lungă, confortabilă și alimentată de multă muzică și râsete ar fi o mașină. Din moment ce mașină personală n-am, iar el n-ar veni cu una în rucsac, ar rămâne să apelăm la o agenție rent-a-car. Bătaie de cap? Nicidecum. De la gară, unde ar coborî Topi, n-am face decât să sărim în trenul de Otopeni, unde ne-ar aștepta Autonom Rent-A-Car. Negrăbindu-ne nicăieri și cu consțiințe eco, micuțul, frumosul și economicul Fiat Panda ar fi alegerea noastră. Let’s roll!
Primul obiectiv: Transfăgărășeanul. Cred că au trecut 10 ani de când cu tata la volan am reușit să văd aproximativ un sfert din Transfăgărășean, restul drumului fiind impracticabil. Cu Topi în mașină, de data aceasta, ar fi o ocazie extraordinară atât pentru mine, cât și pentru el de a traversa unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume împrejmuit de una dintre cele mai izbitoare priveliști din lume. 151 de kilometri în care ar intra atât distracție și râsete acompaniate de muzică la maxim și întreținute de simpaticul nostru Panda, cât și reflecții adânci asupra frumuseții covârșitoare a României, în principal, și a lumii, în general.
Al doilea obiectiv: Roșia Montană. Până să ajungem în Roșia Montană, dacă n-am fi mulțumiți de micul nostru urs, am putea trece prin Sibiu ca să negociem cu reprezentanții Autonom pentru o nouă mașină. Însă puțini știu că Fiat Panda este una dintre cele mai de încredere mașini, așa că să mergem mai departe. O singură dată am fost în Roșia Montană, unde am petrecut 3 zile strângând interviuri pentru lucrarea mea de licență. Însă în aceste 3 zile, am dat peste ceva ce nu am mai întâlnit vreodată: natură brută, epică, cu un impact definitiv asupra simțurilor oricui nu pune în prim-plan aurul de sub picioarele lui. Ca să nu mai vorbesc de fascinantele galerii romane.
Al treilea și ultimul obiectiv ar fi Cimitirul Vesel de la Săpânța. Dacă drumuri ca Transfăgărășeanul și priveliști ca în Roșia Montană mai găsești în lume, un alt loc care să îmbine atât de eficient macabrul cu comicul este imposibil de localizat. Cimitirul Vesel stă dovadă a ingeniozității neamului românesc de odinioară, a ghidușiei din sufletul acestuia, precum și a dragostei pentru folclor. Culorile vii în care sunt pictate crucile și versurile umoristice ce descriu viețile celor îngropați acolo sunt în contrast total cu concepția majorității culturilor din lume care consideră moartea un eveniment foarte solemn.
Din Maramureș, am putea coborî în Reșița, Caraș-Severin unde am preda gingașul nostru Panda reprezentanților Autonom de acolo, cu Topi având posibilitatea de a se întoarce cu mine în orașul de baștină, Turnu-Severin, pentru a vizita Castrul Roman sau de a prinde trenul către următoarea destinație care îi trece prin cap.
Guess which one’s Topi!
Articol participant la etapa cu nr. 4 din SuperBlog 2011
]]>De-a lungul acestor străzi întunecate un om trebuie să meargă, care el însuși nu e întunecat, dar care e atât neînfricat, cât și nepătat. Detectivul trebuie să fie un om desăvârșit, un om de rând și totuși, neobișnuit. Clișeic vorbind, el trebuie să fie un om de onoare. Vorbește precum cineva de vârsta lui, adică cu un ton nepoliticos, dezgust pentru fals și dispreț pentru meschinărie.
Raymond Chandler, Simpla Artă a Crimei
Cred că am uitat să citesc acest paragraf atunci când am decis să devin detectiv particular. Adică, îmi vine ca o mănușă, dar numai ultima propoziție. Pe de altă parte, toți colegii mei de breaslă sunt de fapt foști polițiști, scoși devreme la pensie din cauze „medicale”. E un alt fel de-a spune că pe toți ne-a durut în cur de „apără și păzește” și am fost prinși cu mâna până la cot băgată în borcanul cu miere. Am primit ce-am meritat, adică nimic, iar acum orașul ăsta mizerabil colcăie de băutori de whisky ieftin ce stau cu limba scoasă după un caz nerezolvat de forțele oficiale. Duc o viață frumoasă.
Stăteam cu picioarele pe biroul meu aflat într-o cameră ce ușor poate fi confundată cu o debara, aflată într-o clădire în spatele căreia tomberoanele de gunoaie oferă protecție pentru zeci de bătăi, violuri și partide de barbut în fiecare an. Sticla de brandy se holba la mine de pe birou, rugându-mă parcă s-o pun iar la gură, deși era cu 3 sferturi mai goală ca în aceeași dimineață. Până și pe mine mă dezgusta mirosul râgâiturilor pe care le trăgeam cu o regularitate îngrijorătoare. Când s-a umbrit geamul ușii de la intrare, parcă s-a umbrit întreaga cămăruță. Era o damă și una bună dacă era să mă iau după conturul format dincolo de geamul mat. Nu a apucat să bată că deja îmi trăsesem picioarele de pe birou, sticla se afla în sertar, hârtiile cocoloșite adunate de pe birou cu o singură mână și aruncate în coș, iar cămașa mea…ei bine, nu era chiar la dungă, dar măcar am făcut efortul de a o băga în pantaloni. Aveam nevoie de cazul ăsta dacă mai vroiam vreodată să ies din ghena în care mă aflam.
A ciocănit de două ori, cu un fulg parcă, însă a fost de ajuns pentru mine. Am invitat-o înauntru. Ușa s-a deschis, iar în prag stătea o blondă, o blondă care l-ar fi făcut chiar și pe un episcop să dea o gaură într-un vitraliu. M-a întrebat cu o anume sfială și teamă în glas dacă a nimerit bine. I-am răspuns cu da și am invitat-o să ia un loc. După o scurtă străfulgerare a biroului în care se afla, a deschis iar gura. Buzele ei au scos niște sunete, dar în acele clipe atenția mea era atrasă de cu totul altă parte a corpului ei, motiv pentru care 2 secunde mai târziu am rugat-o să repete.
- Vă deranjează dacă-mi aprind o țigară? (în vocea ei se putea citi aceeași teamă de mai devreme, era clar, vroia să fie „dama în primejdie”)
- Sigur că nu, și i-am întins o brichetă.
Și-a aprins țigara și a tras cu atâta sete din ea încât urma să izbucnesc în plâns dacă nu mi-aș fi aprins și eu una. Ceea ce am și făcut. Am lăsat-o să scrumeze de două ori după care am intervenit:
- Cu ce vă pot fi de ajutor, doamnă…?
- Îmi cer scuze. Îmi puteți spune Adrianne și v-aș fi recunoscătoare dacă nu ați insista pentru mai mult deocamdată.
- În regulă. Deci?
- Mi-ați fost recomandat de către o foarte bună prietenă a mea, Gabriela D., mi-a spus că ați ajutat-o să-și recupereze ceva drag ei când încă făceați parte din forță.
- Asta a fost acum mulți ani, mi-o aduc foarte bine aminte pe d-ra Gabriela (deși nu cazul rezolvat era cel care îmi declanșase valul de amintiri).
- Mă bazez pe faptul că instinctele v-au rămas la fel de ascuțite ca în…vremurile mai bune, ca să spun așa.
Înerca să mă perieze, iar ochii i-au rămas fixați într-ai mei pe tot parcursul conversației. Nu sunt un bărbat prost, dar îmi place să fiu dus de nas din când în când.
- Ce anume ați…rătăcit?
- Sunteți la curent cu progresele tehnologice ale timpurilor noastre?
- Face parte din fișa postului.
- Atunci trebuie să știți de ASUS K53SV.
În acea clipă, m-a trăznit. O știam pe damă, nu era chiar de ici, de colo. Apăruse prin ziare cu aproximativ 1 lună înainte de acea zi. A făcut mare tam-tam cu notebook-ul ei furat. Întotdeauna m-am întrebat care e treaba, mai exact. De mi-aș putea aduce aminte care e numele ei complet…
- Procesor Intel Core i7 la 2.0 GHz, 8GB RAM DDR3, placă video nVidia GeForce GT 540M de 2GB, hard de 750GB, display HD LED cu diagonala de 15.6 inch, tehnologie IceCool și Palm Proof și sistem audio Altec Lansing, în mare (am spus-o într-o singură răsuflare, îl știam pe de rost pentru că, practic, vroiam unul). Da, doamnă, știu despre ce vorbiți.
- Domnișoară, vă rog (vocea i se înăsprise). Mă bucur sincer să văd că sunteți atât de bine pus la punct. Nu trebuie dusă muncă de lămurire cu d-voastra. Înseamnă că pot să trec la subiect.
- Vă rog!
- Aproximativ acum o lună, acest obiect mi-a dispărut din locuința personală. Până ieri, nimeni nu a reușit să afle vreo informație care să mă ajute la recuperarea lui. Astăzi vin la d-voastră ca să vă spun că am fost contactată de…răufăcător. Pe acest bilet puteți vedea suma ce mi-a fost cerută în schimbul laptop-ului. Termen: o săptămână.
- Foarte bine. De ce nu mergeți la poliție?
- Pentru că poliția calcă strâmb. Iar un pas greșit ar pune în pericol informațiile care se află în acel notebook. Credeți-mă când vă spun, dacă
ASUS K53SV ajunge în mâinile cui nu trebuie, nu mai am scăpare. Și nu mă refer la vreun penitenciar.
În acest punct, dama chiar părea serioasă și literalmente oripilată de gând.
- Și eu de unde ar trebui să pornesc?
- Cred că recunosc scrisul de pe bilet. Ar putea fi al acestui domn (și mi-a întins o fotografie pe spatele căreia era trecut un nume și o adresă).
- Vă deranjează dacă vă întreb de…recompensă?
- Aveți cuvântul meu că va fi substanțială. Dacă reușiti să recuperați ASUS-ul, posibilitățile vor fi nelimitate…pentru amândoi.
Am privit-o în ochi. Era un șarpe. Iar eu, de data asta, un porc de guineea. Mă trimitea în gura leului, iar eu eram gata să-i întind mâna. Ceea ce am și făcut.
- Vă mulțumesc, d-le. detectiv. Pe acest bilet aveți numărul de telefon la care mă puteți găsi. V-aș ruga să sunați doar după ora 20.
- O să vă țin la curent cu progresul investigației.
Și a plecat exact cum a venit. Doar că de data asta am putut să arunc o privire insistentă la posteriorul ei care probabil ar fi fost de ajuns ca să mă convingă să accept cazul
Am așteptat 5 minute după ce a plecat și am deschis sertarul biroului. Am luat sticla, mi-am turnat un pahar și am scos și ASUS-ul meu, un K61IC cu procesor Intel Core 2 Duo, 2GB RAM DDR2, HDD 320GB, placă video GeForce 220M de 1GB și display HD de 16 inch. Practic, K61 este motivul pentru care îmi doresc un K53.
Cobor însă dintre nori și scriu aceste rânduri pentru că mâine la prima oră plec înspre direcția indicată de noua mea prietenă. Am un sentiment groaznic în legătură cu asta, iar ploaia asta măruntă și insistentă nu mă ajută cu nimic. Am descris cu maximă exactitate permisă de brandy-ul din mine evenimentele petrecute între mine și domnișoara în speranța că dacă nu mă întorc, altcineva va pleca pe urmele nenorocitului care m-a sfârșit. Deși nu cred că mai dă cineva doi bani pe mine. Iar dacă îi va da, rog să-i transmită mai departe fostei mele soții.
Sper să ne recitim curând.
Cu oarecare considerație,
Olteanu, P.I.
Pentru BlogWars, din prima linie cu prima salvă, a tras Vlad Olteanu
Acum, voi părea un pic ciudat când vă voi spune că prefer tipul de bagaj „light”, dar aproape întotdeauna îl voi alege pe cel „heavy”, dar permiteți-mi să mă explic.
Îmi place să călătoresc. Cât de mult, cât de des, cât de departe, aș vrea să pot sări dintr-o lume-ntr-alta de pe-o săptămână pe cealaltă. Drept urmare, prefer, iubesc, ador bagejele mici, gențile de voiaj și, cu precădere, mezinul din setul de trollere de tip Matrioșka. În rarele ocazii în care plec undeva doar cu geanta de laptop și una de voiaj după mine, mă simt fericit, sincer și indubitabil fericit. Cobor din tren și pun piciorul pe peron de parcă l-aș pune pe uscat pentru prima dată în ultimele 3 luni. Până la stația de autobuz țopăi, nu merg (imaginați-vă o scufiță roșie de 100+ kg), iar când ajung la destinație nu simt nevoia de a arunca bagajele pe jos și pe mine pe canapea jelindu-mi venele sparte din palme. Însă…
Mai mereu sfârșesc trăgând după mine un troller pentru care, dacă n-ar avea rotițe, ar trebui să închiriez un stivuitor ca să mă ajute să-l urc chiar și câteva trepte și care, odată ajuns la destinație, m-ar băga în baie din…varii motive. Și atunci de ce un troller mare (pe lângă alte bagaje de mână) ați fi tentați să mă întrebați. Ei bine, cum am spus în paragraful anterior, îmi place să călătoresc. Ce nu-mi place e să cutreier munții și să bat câmpii ca musca fără cap, deci să port aceleași 2 schimburi de haine pentru o săptămână întreagă sau să mi le spăl prin cine știe de pârâiaș. Nu mă înțelegeți greșit, vreau să vizitez și să văd cât mai multe, dar seara sau a doua zi să mă întorc la ho(s)tel/motel/gazdă. Motiv pentru care iau după mine nșpe perechi de chiloți, șosete, blugi, pantaloni, cămăși, tricouri, încălțări etc. chit că atât la dus, cât și la întoarcere îmi voi blestema alegerile.
Pentru toate astea am nevoie de un troller de la bun spre foarte bun. Deși nu am deținut nicioda
tă unul de la American Tourister, pot spune că acestea beneficiază de o prezentare excelentă susținută de reputația mărcii, precum și de relativ recenta asociere cu Samsonite (cine nu știe de Samsonite, probabil nu și-a părăsit vreodată orașul de baștină).
Sol Koffler, de origine poloneză, avea 12 ani când a emigrat în S.U.A. în 1920, doar pentru ca 13 ani mai târziu să înființeze American Tourister care, în mijlocul recesiunii din anii ’30, vindea valize de o calitate mai bună decât a competiției la doar 1$/buc. American Tourister a devenit o poveste de succes și dovada vie a visului american. În 1993, compania lui Koffler a fost achiziționată de Astrum International, firma care ne-a adus Samsonite, devenind al doilea mare producător de valize din lume. Iar asta cred că spune tot.
Real Hypermarket oferă în prezent o promoție excelentă la produsele din gama American Tourister, motiv pentru care ar trebui să încep să-mi fac planurile pentru mini-concediul ce se apropie cu pași repezi.
P.S. Real, Severinul te așteaptă cu brațele deschise.
Articol participant la proba cu nr. 2 din SuperBlog 2011.